Au inițiative, au resurse umane, au idei dar nu au fonduri! Așa se disculpă autoritățile locale când vine vorba despre pacienții care, pentru supravieţuire, au nevoie de susţinerea unor Asociații de Organizații non-guvernamentale. La inițiativa Coaliției Organizațiilor Pacienților cu afecțiuni cronice, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale s-au întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale pentru a discuta pe marginea problemelor cu care se confruntă pacienții.
„Un număr de peste 1.200 de persoane sunt în așteptare pentru că nu există fonduri pentru tratamente, deși stadiul în care se află pacientul respectiv îl ajută să depășească acest moment critic al vieții lui, să poată trăi în continuare. Este dureros să știi că este o șansă să trăiești chiar dacă ai fost diagnosticat cu o boală și în același timp să afli că nu există fonduri pentru a beneficia de tratament.”, a declarat Mirela Iancu, reprezentant ONG.
De lipsa fondurilor și implicit a tratamentelor se plâng și pacienții bolnavi de scleroză multiplă, o afecțiune care nu poate fi vindecată, dar a cărei evoluție poate fi menținută la un anumit nivel.
„Mi-aș dori ca persoanele cu scleroză multiplă să beneficieze de toate tratamentele care sunt posibile pentru că un tratament făcut când trebuie, nu ar mai face să existe 400-500 de persoane care așteaptă pe o listă de așteptare. Și de asta ne-ar fi trebuit un tratament care să ne aducă pe linia de plutire. Există un tratament, este destul de scump, nu este inclus în programul național. Am înțeles că este pe o listă de așteptare a medicamentelor de a intra pe piață.”, a declarat Ion Dorian, preș Asociția Pacienților cu Scleroză Multiplă.
În ceea ce privește lista de medicamente, aceasta nu a mai fost modificată din 2008 şi va fi revizuită abia în 2014. De lipsa fondurilor se plâng și reprezentan