Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE DEFINITIVAT 2013 MEHEDINȚI. Fizica i-a tras în jos pe candidați. “Oficial, îi consider colegii mei, altfel mi-a rușine”

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 iulie 2013 ·

Examenul de definitivare din acest le-a atras profesorilor din Mehedinți statutul de cei mai slabi dascăli ai țării, după ce nici jumătate dintre candidații de aici nu au reușit să ia notă de trecere. Ca și elevii lor, dascălii au mari probleme la fizică.

REZULTATE și NOTE DEFINITIVAT 2013 EDU.RO

Mehedințiul primește o lovitură de imagine din partea celor care ar fi trebuit să fie mândria județului. Numai 38% dintre profesorii prezenți la examen au reușit să și promoveze, pentru a obține dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Cele mai mici note s-au întregistrat la fizică (chair și 1.50), o materie puțin populară și printre elevi.

„N-am cuvinte, este surprinzător, e catastrofă, nu ne mai mirăm de rezultatele care sunt la bacalaureat sau la capacitate. Oficial îi consider colegii mei altfel mi-e ruşine şi n-am cuvinte”, a declarat o fostă profesoară, ieșită la pensie, văzând rezultatele noii generații de dascăli.

Eșecul profesorilor are însă câteva posibile explicații. Anul acesta, nota de promovare a crescut de la 7 la 8, iar curajoșii au fost chiar mai puțini decât anul trecut.

Dovadă faptul că din cele 158 de cadre didactice care au solicitat susţinerea examenului de definitivat, doar 66 s-au prezentat în faţa comisiilor de evaluare. Candidaţii prezenţi la examenul de definitivare au avut de susţinut două probe. Prima, care s-a desfăşurat în perioada ianuarie - iunie, a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi a avut caracter eliminatoriu. În urma acesteia, din cei 8.567 de candidaţi înscrişi, au reuşit să se califice pentru a doua probă, scrisă, din data de 18 iulie, 7.889. O altă noutate adoptată de MEN a fost acordarea dreptului de a participa la acest examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră.

ntre 23 şi 24 iulie candidaţii vor putea depune contestaţii la centrele de examen, soluţionar

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 5 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 7 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°