Antrenorul emerit Emilian Floroiu, cel care a pregătit-o pe marea campioană Nicoleta Grasu, susţine că rezultatele junioarei Carla Francesca Sescu sunt superioare celor realizate de Nicoleta în vremea junioratului.
Cel mai nou şi mai frumos rezultat din cariera Carlei Francesca Sescu, aruncătoare de disc legitimată la Liceul cu Program Sportiv Roman şi pregătită de antrenorul emerit Emilian Floroiu, este medalia de argint obţinută săptămâna trecută la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Utrecht (Olanda). Atunci, cu o cea mai bună aruncare de 46,37 metri, Carla, junioară II, s-a aflat la 12 centimetri de locul I, pe care l-ar fi putut ocupa singură dacă s-ar fi apropiat de recordul personal, de 47,41 metri, realizat în 29 iunie 2013, la etapa a doua a campionatului naţional de atletism pentru seniori, tineret şi juniori I, din Bucureşti.
La olimpiada tineretului de la Utrecht, Carla a fost depăşită de Kristina Rakocevic (Muntenegru), sportivă care a aruncat 46,49 de metri şi al cărei cel mai bun rezultat înregistrat în acest an era 45,86 metri, sub cele ale Carlei. Sescu a avut, în concursul din Olanda, toate cele şase încercări trecute la categoria reuşite. Două dintre ele au fost 44,36 metri şi 45,36 metri.
Constanţă în rezultate în 2013
Carla s-a născut în 29 mai 1997 şi a început cariera sportivă la LPS Roman. A progresat an de an şi, în 2013, a depăşit-o pe rivala sa de la Piatra Neamţ, Lenuţa Buruiană. În 2013, în etapa I a naţionalelor, junioara Carla Francesca Sescu a terminat pe locul I în proba de aruncare a discului, cu o aruncare de 46,75 metri. În cea de a doua, dar într-un concurs rezervat şi seniorilor, la care a participat şi Nicoleta Grasu, Sescu a ocupat locul al treilea, cu o aruncare maximă de 47,41 metri, actualul său record personal. Anterior, în mai, Carla s-a clasat a patra la Grand Prix-ul de aruncări lung