Expoziţia The Wall este ultima din seria proiectului pilot Human Evolution/Involution, iniţiat în primăvara anului 2012. Debutul proiectului a fost marcat de expoziţia itinerantă Bucureşti-Constanţa, Mutaţii interioare, urmată de expoziţia Temporal perceptions şi acum de expoziţia Zidul.
Iniţiativa aparţine Asociaţiei Many Colors, adică celor doi artişti angrenaţi în acest proiect: Simona Antoniu şi Irinel Moldoveanu, dealtfel şi curatorii expoziţiilor, cei care au intermediat colaborări între artişti din generaţii diferite, spaţii geografice şi domenii artistice distincte, oferind o platformă multiculturală de dezbatere. Expoziţia reuneşte lucrări de pictură, sculptură, obiect, instalaţie şi artă video a unor artişti din ţară: Bucureşti şi Baia Mare, precum şi din afara ei: Germania şi Italia. Expun: Marcel Scutaru, Georgiana Cozma, Aniela Ovadiuc, Adi Moise, Maria Pop Timaru, Andrei Berindan, Irinel Moldoveanu, Simona Antoniu, Alberto Mariani (Italia), Yasemin Ylimaz (Germania), Mirela Iordache.
Expoziţia îşi propune să aducă în atenţie imaginea ecranată a individului într-o eră tehnologizată, în care omul este incapabil să se autoevalueze. Acesta se priveşte doar pe sine, însă, fără a se vedea. Vederea implică un act de conştientizare, receptare, asimilare; privirea permite doar o ecranare.
Absenţa arhetipului, deconstrucţia imaginii referenţiale duce la înstrăinare, alienare, demitizare. Human involution se manifestă în lipsa unor repere, pe un teren arid, în care tehnologia deţine supremaţia imaginii. O astfel de imagine tiranizează lumea transformând-o în imagine idolatră. Într-o asemenea societate totul este doar „de văzut” şi „de comunicat”, dar nimic „de dăruit” sau „de primit”. Se ajunge astfel la incapacitatea de a-l privi pe celălalt şi de a-l înţelege, de a dărui sentimente. Lumea actuală se raportează doar la imagine, într-o nefi