Am fost extrem de surprins că domnul primar Tudor Ştefănie a răspuns atât de prompt întrebărilor privind procedura de organizare a Zilelor Municipiului Turda, însă în momentul în care am citit „scrisoarea deschisă” mi-am dat seama că domnul primar nu a considerat necesar să lămurească unele aspecte privind implicarea domniei sale în susţinerea ofertei celei mai costisitoare, pentru organizarea Zilelor Municipiului din acest an.
Ba mai mult, domnul primar consideră necesar un nou atac la adresa mea, vehiculând informaţii şi opinii care sunt departe de demersul meu public, motiv pentru care mă văd nevoit să adresez câteva precizări:
„Nu consider benefică atitudinea viceprimarului municipiului Turda de a ataca în presă Instituţia Primarului” – T.Ştefănie
Nu am atacat în presă Instituţia Primarului, tot aşa cum nici Curtea de Conturi, prin ultimul său raport, nu a “atacat” Instituţia Primarului, ci a arătat unele nereguli şi a făcut sugestii privind cheltuirea judicioasă a banului public (turdenii încă aşteaptă publicarea raportului Curţii de Conturi, ca să vadă cum îşi face domnul primar treaba!). La asta m-am rezumat şi eu! Pentru că au fost situaţii în care aceeaşi formaţie, la o firmă care dorea să facă parteneriat cu noi era 11.000 de euro, iar la alţii 6.000 de euro, iar eu nu mi-am dorit altceva decât o corectă analiză şi alegerea celei mai optime variante, atât din punct de vedere organizatoric, cât şi în privinţa eficientizării cheltuirii banului public.
“Aplicabilitatea unor proceduri nu trebuie să facă obiectul mascat al unei campanii de imagine” – T.Ştefănie
Înţeleg că domnul primar vede peste tot “campanii de imagine” mascate, deşi nu e cazul. Probabil, această atitudine i-a rămas de pe vremea când prezenta “imagini” prin presă, înainte de campania electorală, cu hoteluri de 5 stele la Salină, cu hotel de 4 stele în