În ultimii ani, la Zădăreni s-au înregistrat schimbări mari, mai ales din punct de vedere urbanistic: apariția unor cartiere noi pentru tineri nefiind o inițiativă prea des întâlnită, care să se și materializeze ori să se facă ușor. Aceasta a implicat firește și extinderea tuturor utilită- ților în așa fel în care să fie posibilă o astfel de dezvoltare. S-a luat în calcul de asemenea și inițierea unor proiecte pentru alte așezăminte de ordin social, unele finalizate acum iar altele în curs de finalizare. Comuna, trebuie spus este com- pusă din satele Zădăreni şi Bodrogul Nou.
Astfel, după cum preciza primărița Doina Petri, în această perioadă – fiind perioadă de vară – se continuă lucrările începute în anii anteriori și care au termene în perioada următoare. De asemenea, au demarat lucrări de reabilitare a localului Primăriei. „Am dori să finalizăm schimbarea lemnăriei și lucrările de termoizolare la primărie. Deşi este o comună nou constituită, ne bucurăm că am reuşit să instaurăm starea de normalitate: prin oportunităţile oferite tinerilor și prin asfaltarea tuturor drumurilor. Mai avem obiective de finalizat – casa de bătrâni, școala ș.a. – eforturile continuă“ ne preciza primărița Doina Petri.
În ultimii ani, la Zădăreni s-au înregistrat schimbări mari, mai ales din punct de vedere urbanistic: apariția unor cartiere noi pentru tineri nefiind o inițiativă prea des întâlnită, care să se și materializeze ori să se facă ușor. Aceasta a implicat firește și extinderea tuturor utilită- ților în așa fel în care să fie posibilă o astfel de dezvoltare. S-a luat în calcul de asemenea și inițierea unor proiecte pentru alte așezăminte de ordin social, unele finalizate acum iar altele în curs de finalizare. Comuna, trebuie spus este com- pusă din satele Zădăreni şi Bodrogul Nou.
Astfel, după cum preciza primărița Doina Petri, în această perioa