Nouă familii fără locuinţă trăiesc de aproape cinci ani într-o colonie de containere metalice din sudul Ploieştiului, lângă un pod. Între pereţii care fac vara saună, iar în timpul iernii se zgâlţâie în ger, copiii, cei mai numeroşi membri ai coloniei, visează. Unii să devină pictori, alţii fotbalişti, ca Adrian Mutu. Mai practici, adulţii vor doar să răscumpere barăcile în care vieţuiesc

Spre deosebire de alte colonii mizere din Ploieşti, încropite în locuri neautorizate şi pline de riscuri, cea de containere din sudul oraşului, arată chiar prezentabil. Mai ales de afară. Locul împrejmuit cu un gard de plasă transparentă, protejat de câţiva copaci, ar putea trece neobservat.

Este ceea ce îşi doresc şi oamenii din micul ghetou. Să nu îşi aducă nimeni aminte de ei şi să-şi ducă viaţa mai departe în barăci. Lucru aproape imposibil, pentru că din şase în şase luni, sunt la mâna administraţiei locale, care poate decide dacă oamenii mai pot rămâne sau nu în containere.

Povestea coloniei a început în 2008, când nouă familii sărace şi fără casă, majoritatea evacuate din căminul UZUC din Ploieşti, au primit containerele ca locuinţe de necesitate, în regim de urgenţă.

Atunci se vorbea despre un termen de şase luni, până când serviciile sociale ar fi găsit locuinţe adecvate pentru aceştia. Anii au trecut, locuinţe nu s-au construit, căminele sociale din oraş au fost umplute până la refuz, iar listele de cazuri sociale s-au lungit de la an la an. Aşa se face că, din şase în şase luni, chiriaşii din colonia de containere au primit o prelungire de contract, iar din prelungire în prelungire au adunat aproape cinci ani de viaţă în colonie.

Certitudinea de şase luni şi frica de evacuare

În tot acest răstimp, oamenii s-au apucat de investiţii. Au cimentat sub barăci pentru că frigul pătrundea în locuinţă pe dedesubt, unii au izolat prin interior şi