În urma controalelor desfăşurate, în ultimile zile, în zona adiacentă Pieţei Drumul Taberei, poliţiştii locali ai sectorului 6, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Economice şi ai Secţiilor 20, 21, 22 şi 25 Poliţie, au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.500 de lei, şi au confiscat bunuri care urmau să fie comercializate ilegal, în valoare de aproape 1.000 lei.
De asemenea, echipaje ale Serviciului Ordine Publică din cadrul DGPL Sector 6 au mers pe teren pentru a depista persoane care încalcă legea şi perturbă liniştea publică sau consumă alcool până la ore târzii, în parcuri sau pe spaţiile verzi de lângă blocuri. În total, au fost legitimate 53 de persoane şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.400 de lei.