Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL îşi rectifică situaţia financiară pe 2012. Câţi bani sunt în plus

Publicat in Romania Libera, marți 23 iulie 2013 ·

Uniunea Social Liberală (USL) a rectificat situaţia financiară declarată pentru anul 2012, cu peste 10% din total veniturilor obţinute, după ce "a descoperit" sume suplimentare de 1.883.729 de lei care ar fi intrat sub incidenţa Legii privind finanţarea partidelor politice, transmite Mediafax.

USL precizează într-o rectificare apărută în Monitorul Oficial că, faţă de cele declarate în 1 aprilie, a avut în 2012 venituri mai mari cu 1.883.729 de lei.

Cea mai mare sumă provine din donaţii din partea persoanelor fizice, 1.258.517 de lei, urmată de donaţiile din partea persoanelor juridice - 443.914 de lei.

În plus, USL menţionează că a primit cu 123.000 de lei mai mult decât ce anunţase iniţial din "cotizaţii", în condiţiile în care USL are statut de alianţă politică, iar cotizaţiile sunt specifice partidelor politice.

USL a obţinut suplimentar fonduri şi din donaţii confidenţiale, în cuantum de 58.273 de lei.

Cea mai importantă sumă care nu a fost declarată în termenul prevăzut de legea finanţării partidelor, respectiv 31 martie, a provenit de la ministrul pentru marile proiecte, Dan Şova. Social-democratul a donat USL în lunile noiembrie şi decembrie 240.700 de lei.

De asemenea, sume considerabile au donat USL şi oamenii de afaceri Virgil Mailat şi Emil Morariu, care au contribuit la bugetul Uniunii cu câte 100.000 de lei.

Citeşte şi REVISTA PRESEI: Capcana lui Băsescu pentru Ponta şi USL

Cea mai mare sumă primită de la o societate comercială a fost de 97.239 de lei, din partea SC Proserv SA Hunedoara.

În total, USL a găsit de la momentul declarării situaţiei financiare pe anul trecut 54 de noi donaţii de la persoane fizice şi 15 donaţii de la persoane juridice.

Conform celor rectificate, USL a beneficiat anul trecut de venituri de 18.895.153 de lei, din care 15.620.604 lei au reprezentat donaţii din partea persoan

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°