Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Declaraţie privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor"

Publicat in Bistrita24, marți 23 iulie 2013 ·

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bistriţa Năsăud vă informează: Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor se completează pentru asocierile, din care fac parte contribuabilii prevăzuţi la art.13 lit. c) şi e) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoana responsabilă, desemnată potrivit legii.

            Declaraţia cuprinde informaţii privind asociaţii persoane juridice străine şi/sau persoane fizice şi se depune de către asociatul desemnat prin contract pentru îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin fiecărui asociat, persoană juridică străină sau persoană fizică.

          Declaraţia se depune până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I – III. În situaţia definitivării impozitului pe profit anual, declaraţia se depune până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

        Atenţie! Formularul 104 se depune, întotdeauna, însoţit de formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”.

         Corectarea declaraţiei se face prin depunerea unei declaraţii rectificative, situaţie în care se va înscrie "X" în căsuţa prevăzută în acest scop.

        Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală asocierea este înregistrată fiscal.

În cazul asocierilor pentru care, potrivit legii, nu există obligaţia înregistrării fiscale, declaraţia se depune la organul fiscal în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată persoana desemnată, potrivit legii, pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale pentru fiecare asociat.

Declaraţia privind distribuirea între asociaţi a veniturilor şi cheltuielilor se completează cu ajutorul programului de asistenţă.

Formularul se depune la organul fisca

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Becali anunță că și-a dat demisia din AUR, supărat că partidul a strâns semnături pentru Anamaria Gavrilă: „Am ajuns să fim acum slugile lui Georgescu?”

HotNews acum 29 minute
George Becali a spus că și-a dat demisia din partidul condus de George Simion, într-o intervenție în direct la Digi24. Deputatul a declarat că îl susține în continuare pe George Simion și că se întoarce în partid dacă Anamaria Gavrilă își retrage ca

Ciolacu: Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu. Nu am nicio problemă să fac un pas. Şmecherii electorale, ”intrăm, dar dacă tu pleci, dar intrăm după ce noi facem nu ştiu ce”, cu mine nu funcţionează

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, atunci să vină acum, iar preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare

VIDEO Lavinia Șandru și-a depus candidatura la prezidențiale / A fost huiduită de susținătorii lui Călin Georgescu

HotNews acum 52 minute
Fosta realizatoare TV Lavinia Șandru și-a depus, vineri, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candidat la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. Lavinia Șandru candidează din partea Partidulu

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 3 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie, spune Bolojan

HotNews acum 58 minute
Preşedintele intrerimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o coneferință de presă de la Palatul Cotroceni, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie. ”Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează ace

Premierul Marcel Ciolacu - „România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 32 minute
România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război, conform premierului Marcel Ciolacu. Totodată, Ciolacu a subliniat că România și Polonia au ținut 'spatele frontului și echilibrul de a nu degenera anumite lucruri în interiorul

Danemarca îi răspunde lui Trump care insistă că SUA vor anexa Groenlanda: „Este clar”

HotNews acum 29 minute
Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, i-a răspuns vineri președintelui american Donald Trump că nu poate anexa pur și simplu Groenlanda, teritoriu autonom danez, și că un astfel de demers ar constitui o încălcare a dreptului internaționa

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°