Au fost prinse în flagrant, imediat după ce pătrunseseră în curte
Două buzoience au decis să se răzbune în mod original pe un vecin care îşi deschisese de mai multă vreme un magazin în curte şi care nu a vrut să le vândă ţigări la bucată, cele două femei hotărându-se să îi fure acestuia din casă.
Zilele trecute, cele două merseseră la magazinul vecinului cu câţiva mărunţi prin buzunare, cerându-i acestuia să le dea de toţi banii ţigări la bucată. Omul le-a refuzat politicos, spunându-le că nu are voie să vândă decât pachetul întreg dar femeile au insistat, cerându-i să desfacă un pachet pentru ele. În acest context, discuţiile au degenerat, în cele din urmă proprietarul magazinului cerându-le acestora să iasă din unitate dacă nu au de gând să cumpere ceva.
Femeile au plecat cu mâna goală, dar au jurat să se răzbune, plănuind ca în noaptea următoare să se strecoare în casa acestuia şi să se servească singure cu ce vor dori. Zis şi făcut, luni noapte
s-au furişat până la poarte vecinului lor, pe care au găsit-o încuiată, aşa că s-au apucat să o forţeze, reuşind în cele din urmă să o deschidă, dar şi să distrugă în acelaşi timp încuietoarea. Au pătruns în curte, însă au făcut prea mult zgomot, aşa că prezenţa lor a fost remarcată de proprietarul trezit din somn. Acesta a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112, imediat, la faţa locului ajungând un echipaj de poliţie. Poliţiştii au acţionat rapid, reuşind să le prindă pe cele două intruse înainte ca acestea să apuce să pătrundă în locuinţă şi să fure ceva.
Proprietarul le-a recunoscut ulterior pe cele două vecine cu care se certase, povestindu-le şi poliţiştilor toată tărăşenia. Pe numele celor două femei a fost întocmit dosar penal, acestea fiind cercetate pentru violare de domiciliu.
Au fost prinse în flagrant, imediat după ce pătrunseseră în curte @N_