Şcoala din Poienari nu are nici acum spaţiu pentru depozitarea laptelului şi cornului.
Inspectorii Direcţiei de Control din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ au efectuat, în luna iunie, 384 de controale în unităţi de învăţământ de toate tipurile din judeţ, precum şi în taberele şcolare. De asemenea, au mai fost vizate spitalele din judeţ, unităţile cu profil alimentar şi unităţile de cosmetică. Printre cele mai frecvente nereguli s-au numărat neefectuarea cursurilor de igienă obligatorii pentru angajaţi, lipsa apei reci şi calde, lipsa monitorizării temperaturilor spaţiilor frigorifice şi starea igienico-sanitară necorespunzătoare a spaţiilor comerciale (pereţi mucegăiţi, afumaţi, cu urme de infiltraţii, mobilier degradat). Pentru toate aceste nereguli, inspectorii au aplicat şase amenzi, în valoare de 600 de lei, şi zece avertismente. Personalul Direcţiei de Control a efectuat o acţiune tematică la 73 unităţi de învăţământ din mediul urban şi mediul rural. “Unităţile verificate au în structura lor funcţională unul sau mai multe corpuri de clădire, unele situate la adrese diferite. Unele dintre acestea nu sunt autorizate sanitar deoarece nu îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţia sanitară în vigoare. Aprovizionarea cu apă în mediul urban se face de la reţeaua de apă a oraşului şi este corespunzătoare. În mediul rural, la o parte din corpurile de clădire nu se asigură apa rece în regim permanent, astfel că acestea mai au, încă, în dotare rezervoare cu robinet. Spaţiile amenajate pentru depozitarea produselor din Programul guvernamental «Lapte, corn, mere» nu prezintă deficienţe, excepţie făcând Școala Poienari, în care nu există posibilitatea amenajării unui spaţiu pentru corn şi lapte, produsele fiind distribuite în momentul recepţiei, aceeaşi situaţie întâlnindu-se şi la Școala Rediu 1″, a declarat jurist Nicoleta Bălţătescu, purtător de