În Andrei Oişteanu cercetarea antropologic-culturală românească actuală are un devotat slujitor şi un strălucit ilustrator.
Reeditările pot fi, în materie de receptare, prilejul trecerii de la critica de întâmpinare – destinată primei apariţii – la analize ceva mai aprofundate. Făcute fără excese tehniciste şi în formulări prietenoase cu cititorul (exigenţe de care publicistica academică, din revistele de înalt profesionalism, se poate dispensa), aceste analize pot face mai multă dreptate unor cărţi care au avut răgazul „să se aşeze“ în fagurele unei culturi şi care, odată cu apariţia lor cea nouă, pot aduce completări, ajustări şi revizuiri faţă de versiunea iniţială. Retipărirea culegerii de studii Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (Polirom, 2013), semnată de Andrei Oişteanu, în formulă revăzută, adăugită şi ilustrată, este binevenită şi împrospătătoare într-un orizont cultural care, prin mize şi resurse, depăşeşte spaţiul cercetării folclorice, atingând la intersecţie şi antropologia culturală şi istoria religiilor şi a culturii. Cele 5 studii – cenzurate – din anii ’80 au devenit 9 în ediţia refăcută din 2004, dar au dobândit noi accente hermeneutice şi completări acum, în 2013. Încadrarea cărţii în seria de autor sugerează că, de astă dată, cititorul se află în proximitatea structurării definitive a ansamblului, fără a exclude alte completări, ulterioare.
Trecerea succintă în revistă a temelor abordate poate contura o topografie ademenitoare pentru cei care văd în trecut şi alte posibilităţi decât cele din lectura canonică a manualelor. Descifrarea substratului religios arhaic divers care subîntinde colinda românească despre astrele furate, legendele noastre vechi privind Potopul, rolul paltinului în gândirea magico-religioasă aşa cum este atestată în aceste locuri, raporturile dintre b
