Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată parcările moderne din Rovinari

Publicat in Pandurul, miercuri 24 iulie 2013 ·

Cetăţenii din Rovinari nu trebuie să-şi mai facă griji în ceea ce priveşte locurile de parcare. Zeci de amplasamente noi au fost amenajate în oraş, în prezent lucrându-se la finalizarea a trei parcări de reşedinţă acoperite şi prevăzute cu barieră. Investiţia se ridică la câteva zeci de miliarde de lei vechi, bani de la bugetul local.

Prin înfiinţarea celor trei parcări de reşedinţă s-au creat 82 de noi locuri de parcare acoperite şi supravegheate video. Noile parcări au fost înfiinţate pe Strada Termocentralei, Aleea Şcolii şi pe Strada 22 Decembrie. “Primarul din Rovinari, Dorin Filip, a venit cu iniţiativa de a crea noi locuri de parcare moderne în mai multe zone din oraş. Astfel, la sfârşitul anului 2012 am demarat lucrările pentru înfiinţarea a trei parcări de reşedinţă cu barieră în zona blocurilor P7, R2 şi G8. Valoarea investiţiei este de aproximativ 16 miliarde lei vechi. Estimăm că până la sfârşitul acestui an vom finaliza amenajarea acestor trei parcări”, a declarat Constantin Podaru, administratorul public al oraşului Rovinari.

Toate parcările vor fi modernizate

Autorităţile locale din Rovinari spun că în viitor vor moderniza parcările din toate cartierele oraşului. “Este un proiect care se derulează pe mai mulţi ani astfel încât, la final, în fiecare cartier, în fiecare grup de blocuri, să existe parcări acoperite cu barieră şi care să aibă supraveghere video. Vom continua în fiecare an, vom face câte trei-patru parcări, în funcţie de posibilităţi. Ne propunem ca în câţiva ani să avem în toate cartiere astfel de parcări în locul vechilor garaje insalubre şi urâte care existau la nivelul oraşului. Încercăm să le asigurăm rovinărenilor un serviciu de calitate cu nişte costuri minime”, a precizat Constantin Podaru.

În oraşul Rovinari, există la această dată peste 700 de locuri de parcare.

Cetăţenii din Rovinari nu trebu

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 8 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 6 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 6 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 9 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 9 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Sylvester Stallone îl declară ”admirativ” pe Trump, ”un personaj mitic”, ”un al doilea George Washington” şi-l evocă pe Isus

News.ro acum 13 ore
Interpretul lui Rocky şi Rambo, Sylvester Stallone, în vârstă de 78 de ani, salută ”admirativ” victoria lui Donald Trump, un ”personaj mitic”, pe care-l compară cu primul preşedinte american, George Washington. Donald Trump, care-şi multiplică luări

Meciul România – Kosovo, abandonat: Florin Niţă - Din primul până în ultimul minut au aşteptat o scandare sau ce li s-a părut lor. Eu nu am văzut nimic

News.ro acum 4 ore
Florin Niţă a declarat, după ce naţionala din Kosovo a abandonat meciul cu selecţionata României, că jucătorii kosovari au aşteptat încă din primul minut să aibă un pretext pentru a proceda cum au făcut-o. “Am dat dovadă de bărbăţie, am rămas pe ter

Vremea

București
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

6°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°