Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în această perioadă se desfăşoară controlul la faţa locului în vederea verificării suprafețelor agricole declarate de fermieri în cererile unice de plată pentru anul 2013.
Condiţiile şi modalităţile de acordare a plăţilor directe, conform reglementărilor europene şi naţionale pe care trebuie să le respecte fermierii, sunt:
exploatarea uni teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, cu suprafaţa parcelei agricole de cel puţin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei este de cel puţin 0,1 ha (conform art.7 alin.1 lit..a din O.U.G. nr. 125/2006, cu modificările şi completările ulterioare); în cazul livezilor tradiţionale, suprafaţa minimă eligibilă a parcelelor pentru Pachetele 1şi 2 ale Măsurii 214 este de 0,3 ha (conf. PNDR 2007-2013, versiunea consolidată);
respectarea cerinţelor de eco-condiţionalitate reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei, respectiv: Bunele condiții agricole şi de mediu (GAEC), Cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), Cerinţele minime (relevante pentru măsura de agro-mediu);
respectarea cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu solicitate; pentru măsura 214 – plăţi de agro-mediu este obligatorie ţinerea evidenţei agricole (caietul de agro-mediu trebuie completat şi păstrat pe toată perioada de desfăşurare a angajamentului conform legislaţiei in vigoare), fiind condiţie de eligibilitate.
În cazul în care solicitantul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin pe suprafata devine neeligibilă. S-ar putea sa iti placa si: Se pot depune cererile pentru schemele