Procentul de promovabilitate la examenul de Definitivat este de 76,47 în judeţul Gorj, doi candidaţi reuşind să obţină nota 10, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, Georgeta Popescu.
La specialitatea "Învăţători şi Educatori" au fost înscrişi cei mai mulţi candidaţi, urmând apoi "Limba şi Literatura Română" şi "Educaţie Fizică şi Sport", potrivit Agerpres.
Dintre cei 102 candidaţi prezenţi la examen, 78 au promovat, reuşind să obţină o notă peste 8.
"Au fost înscrise 113 persoane, dintre care 102 candidaţi au rămas în sală şi au fost înregistraţi cu note care în general le-au asigurat promovabilitatea. Procentul de promovabilitate în judeţul Gorj este de 76,47 la examenul de Definitivat 2013. Avem şi doi candidaţi care au obţinut nota 10, iar o singură notă este sub 5. Credem că acest rezultat se datorează şi faptului că la nivelul judeţului Gorj, IŞJ a organizat cursuri de pregătire la care frecvenţa a fost deosebită, iar inspectorii de specialitate, dar şi profesorii de pedagogie, au fost preocupaţi să le ofere candidaţilor modalităţi de rezolvare a subiectelor din anii anteriori şi din modelele postate pe site-ul Ministerului Educaţiei. Probabil vor fi, ca la orice examen, şi nemulţumiţi care vor depune contestaţii", a precizat Georgeta Popescu.
Citeşte şi: Pricopie: 48% promovaţi înseamnă că este un examen exigent