Inscrierile la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului s-au incheiat la finalul saptamanii trecute. In urma centralizarii datelor, oficialii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures au aratat ca peste 1.600 de absolventi si-au depus dosarul pentru a sustine examenul, iar alti aproape 1.000 de elevi ar urma sa se inscrie dupa sustinerea examenelor de corigenta. Prima proba a bacalaureatului de toamna va fi cea de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana, ce se va desfasura in zilele de 19 si 20 august.
Mai putin de o luna a mai ramas pana se va da startul la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului de anul acesta. Elevii care nu s-au simtit suficient de pregatiti sau cei care mai au de dat examene de corigenta vor putea sa isi incerce norocul in toamna. In total, peste 2.500 de candidati sunt asteptati sa sustina probele din cadrul „examenului maturitatii” ce se va desfasura in intervalul 19 august – 5 septembrie.
„Avand in vedere ca perioada de inscriere s-a incheiat, pot fi oferite datele exacte, si anume faptul ca numarul de elevi inscrisi este 1.665, numarul de corigenti pe care ii avem la ora actuala printre elevii claselor a XII-a este de 901, foarte posibil ca acestia sa participe la a doua sesiune de bac, deoarece ei se vor putea inscrie in data de 9 august, dupa sustinerea examenelor de corigenta. Asta inseamna ca noi estimam un numar de 2.566 de elevi care se vor prezenta la a doua sesiune de bac ”, a precizat Cristian Heuberger, inspector scolar general adjunct in cadrul ISJ Maramures.
Primele probe, cele de evaluare a competentelor, se vor desfasura in saptamana 19 – 23 august, urmand ca probele scrise sa aiba loc intre 26 si 30 august. Rezultatele bacalaureatului de toamna vor fi afisate in 2 septembrie, iar, dupa perioada de contestatii, notele finale vor putea fi aflate de catr