Ca un simbol al ataşamentului Canadei faţă de coroana britanică, cascada Niagara şi turnul CN din Toronto au fost iluminate în albastru, în onoarea băieţelului născut de Catherine, soţia prinţului William, ducesă de Cambridge, la maternitatea St.Mary din Londra, relatează AFP.
Turnul CN, care domină capitala economică a Canadei cu o înălţime de 553 de metri, a fost iluminat în albastru “doar pentru această noapte”, după cum declarase pentru AFP un oficial canadian.
Cascada Niagara, cunoscută destinaţie turistică situată la frontiera dintre Statele Unite şi Canada, a fost de asemenea iluminată în culoarea albastră.
Al treilea în ordinea succesiunii la coroana britanică, “bebeluşul regal” este “viitorul suveran al Canadei”, a afirmat, într-un comunicat, primul ministru Stephen Harper, făcând urări de “sănătate şi fericire tinerilor părinţi”.
Membră a Commonwealth, Canada este o monarhie parlamentară, condusă în prezent de regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, fiind reprezentată la Ottawa de guvernatorul general David Johnston.
Ca un simbol al ataşamentului Canadei faţă de coroana britanică, cascada Niagara şi turnul CN din Toronto au fost iluminate în albastru, în onoarea băieţelului născut de Catherine, soţia prinţului William, ducesă de Cambridge, la maternitatea St.Mary din Londra, relatează AFP.
Turnul CN, care domină capitala economică a Canadei cu o înălţime de 553 de metri, a fost iluminat în albastru “doar pentru această noapte”, după cum declarase pentru AFP un oficial canadian.
Cascada Niagara, cunoscută destinaţie turistică situată la frontiera dintre Statele Unite şi Canada, a fost de asemenea iluminată în culoarea albastră.
Al treilea în ordinea succesiunii la coroana britanică, “bebeluşul regal” este “viitorul suveran al Canadei”, a afirmat, într-un comunicat, primul ministru Stephen Harper, făcând urări d