Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AGENDA ZILEI: Vezi ce EVENIMENTE importante se ÎNTÂMPLĂ pe 24 iulie

Publicat in Romania Libera, miercuri 24 iulie 2013 ·

Ziua de 24 iulie se anunţă una plină de evenimente. Poliţia de Frontieră Română împlineşte 149 de ani, iar legendara trupă Iron Maiden vin să concerteze la Bucureşti. Vor fi însă şi alte surprize.

Poliţia de Frontieră împlineşte aproape un secol şi jumătate de existenţă instituţională.

Alegerea acestei date este legată de unirea celor două structuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza din data de 24 iulie 1864.

Trupa Iron Maiden va susţine un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Evenimentul va aduce multe restricţii de circulaţie în Capitală.

CITEŞTE ŞI: Ce PRETENŢII au membrii trupei IRON MAIDEN pentru concertul de la Bucureşti

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursul la decizia de arestare preventivă, în cazul lui Alexandru Uroianu, fiul preşedintelui CJ Cluj. Acesta este cercetat într-un dosar de traffic de droguri. Judecătorii au decis ca acesta să fie citat pentru termenul de miercuri cu mandat de aducere.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, citat cu MANDAT de aducere pentru JUDECAREA recursului la decizia de ARESTARE

Primăria Capitalei şi Netcity Telecom au contestat în justiţie avizul ANCOM care stabileşte condiţiile tehnice şi economice de acces al operatorilor telecom la reţeaua de fibră optică a Capitalei şi refuză discuţiile cu asociaţia furnizorilor de servicii de acces la Internet, potrivit Mediafax.ro.

CITIŢI ŞI: Netcity, pe masa Bruxelles-ului

Mai mult, primăria şi Netcity au solicitat separat, în instanţă, suspendarea, respectiv, anularea avizului ANCOM, primul termen fiind programat pe 24 iulie la Curtea de Apel.

Alte evenimente

Primarul Sorin Oprescu va prezenta, Harta lucrărilor în desfăşurare în această vară, în municipiul Bucureşti.

Şedinţa săptămânală de Guivern, la Palatul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 41 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°