Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miting la un an de la referendumul pentru demiterea preşedintelui

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 24 iulie 2013 ·

Feciştii constănţeni trăiesc din amintiri… politice

De ceva vreme, liderii Forţei Civice Constanţa nu au mai avut vreo activitate demnă de luat în seamă, însă, ieri, au reuşit să atragă atenţia printr-o iniţiativă de… vacanţă. Feciştii constănţeni marchează… un an de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Astfel, F.C. Constanţa şi-a scos autorizaţie pentru organizarea unui miting care să marcheze acest… eveniment, denumit de ei „tentativă eşuată de lovitură de stat organizată de U.S.L.“ şi care se va desfăşura pe 29 iulie. „În cursul zilei de ieri, 22 iulie 2013, Forţa Civică Constanţa a înregistrat sub numărul 97.309, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, o cerere privind autorizarea unui marş pentru ziua de luni, 29 iulie 2013. Prin acest eveniment, Forţa Civică doreşte să marcheze împlinirea unui an de la tentativa eşuată de lovitură de stat organizată de U.S.L. – referendumul pentru demiterea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu. Astfel, Organizaţia Municipală, alături de Organizaţia Municipală de Tineret a Forţei Civice Constanţa doresc să reamintească opiniei publice criza politică majoră şi atacul fără precedent la adresa statului de drept, evenimente generate de U.S.L. în urmă cu un an de zile“, a explicat preşedintele Organizaţiei Municipale a F.C. Constanţa, Mihai Petre, în documentul de presă şi nu pierde momentul de a-i invita pe tinerii care doresc să facă politică activă să se îndrepte spre Forţa Civică. Nu de alta, dar aici, pe lângă mitingul din 29 iulie, se fac desene pe asfalt, se împart inimioare cu sigla partidului şi să nu uităm, dar nici să nu fim răutăcioşi, depunerea de coroane de flori prin care au marcat diverse evenimente istorice. „Marşul va purta denumirea generică de Torţa Civică, pentru a scoate în evidenţă că tinerii din Forţa Civică duc f

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 30 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 38 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°