România se împrumută din pieţele financiare interne şi externe, dar niciuna dintre aceste pieţe nu este un finanţator necondiţionat al statului.
Din perspectiva cifrelor mari ale economiei, România arată relativ bine. A reuşit să afişeze o creştere, asta într-un an în care ţări europene puternice se zbat la limita recesiunii, iar protestele şi grevele se ţin lanţ la periferia zonei euro. Este însă o creştere economică fragilă, produsă de expansiunea afacerilor industriei auto şi consolidată, eventual, de aşteptatele roade ale unui an agricol mai bun faţă de cel anterior. „Creşterea economică mai bună din primul trimestru al anului nu marchează o îmbunătăţire pe termen lung, ci reflectă o revizuire a cifrelor recentei istorii de recesiune şi o producţie de maşini mai mare“, consideră Dan Bucşa, economist al diviziei londoneze a grupului financiar Unicredit. Exporturile noastre depind şi de sănătatea principalilor noştri parteneri de schimburi comerciale. O mare parte dintre aceşti clienţi importanţi ai exportatorilor români nu se simte prea bine, aşa încât fluxul de mărfuri şi de bani poate fi oricând micşorat sau chiar blocat.
S-a discutat intens în ultima săptămână despre necesitatea încheierii unui nou acord preventiv cu FMI, supravegheat de Comisia Europeană şi susţinut de Banca Mondială.
Ministerul Finanţelor este unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai acestuia, deoarece are nevoie permanent de bani şi pentru asta se împrumută din piaţa financiară locală sau externă. Totodată, trebuie remarcat faptul că Ministerul Finanţelor a fost cheia încheierii cu succes a acordurilor precedente cu Troika finanţatoare şi a scos ţara din chingile procedurii de deficit excesiv. Pare un lucru neimportant pentru omul obişnuit, aşa, ceva abstract. Însă dacă ne gândim că factura de salarii sau cea de pensii sunt principal