Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cauțiune-record: un miliardar sârb a fost eliberat pentru 12 mil. euro

Publicat in Capital, marți 23 iulie 2013 ·

Miliardarul sârb Miroslav Miskovic a fost pus în libertate pentru o sumă de 12 milioane de euro, cea mai mare cauţiune plătită vreodată în Serbia, în aşteptarea unui proces pentru deturnare de fonduri şi evaziune fiscală, a anunţat marţi compania sa, potrivit AFP.

'Compania Delta Holding salută punerea în libertate a preşedintelui său Miroslav Miskovic după 224 de zile petrecute în detenţie' într-o închisoare din Belgrad, a precizat grupul pe pagina sa de internet.

Miskovic, arestat în decembrie, a fost inculpat împreună cu alte zece persoane, printre care şi fiul său Marko, pentru că a deturnat peste 153 de milioane de euro în timpul privatizării mai multor companii având ca domeniu de activitate construcţia de drumuri.

Omul de afaceri, considerat cel mai bogat om din Serbia, este de asemenea inculpat pentru evaziune fiscală de 4,2 milioane de euro.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.

Suma plătită pentru cauţiune, transferată de compania sa, este cea mai mare din Serbia, fiind de 12 ori peste cea mai importantă cauţiune de până acum, achitată în urmă cu doi ani de fostul preşedinte al Asociaţiei de Fotbal din Serbia, Zvezdan Terzic.

Miskovic, 68 de ani, şi-a făcut averea când era un aliat apropiat al regimului lui Slobodan Milosevic, fostul lider forte al Serbiei, în perioada sancţiunilor internaţionale impuse Serbiei pentru rolul jucat în războaiele din Croaţia, Bosnia şi Kosovo în contextul destrămării fostei Iugoslavii în anii 1990.

Magnatul, a cărui avere este estimată de presă la mai multe miliarde de euro, şi-a extins în ultimii zece ani în întreaga regiune afacerile care acoperă, printre altele, domenii precum producţia alimentară, imobiliare, asigurări şi comerţul en detail.

De mai mulţi ani, Miskovic este considerat de mass-media ca fiind cel mai puternic magnat

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 39 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 16 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 34 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 37 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°