Şase persoane şi-au pierdut viaţa, astăzi dimineaţa, la Cairo, în confruntările dintre simpatizanţii şi adversarii preşedintelui islamist Mohamed Mursi, îndepărtat de la putere de către armată. Violențe la Cairo
Sursa: Reuters Ciocniri între susținătorii Frăției Musulmane și protestatarii anti-Mursi
Sursa: Reuters Susținătorii fostului președinte Mohamed Mursi
Sursa: Reuters
Sursa: Reuters
Cele şase persoane au fost ucise în confruntările izbucnite în apropiere de Universitatea din Cairo, în cartierul Guizeh, aproape de centrul oraşului.
Aceste victime ridică la 10 numărul deceselor survenite în confruntările produse în mai puţin de 24 de ore în Egipt.
Împrejurimile universităţii, împreună cu moscheea Rabaa al-Adawiya din nord-estul capitalei Cairo, sunt două locuri ocupate în permanenţă de către islamişti de mai bine de trei săptămâni.
Ciocnirile de ieri, din apropierea pieţei Tahrir din Cairo, s-au soldat cu 30 de răniţi, potrivit serviciilor de urgenţă.
Aproximativ 150 de persoane au murit în violenţele legate de situaţia politică din ţară, de la sfârşitul lunii iunie până în prezent.
Alte 40 şi-au pierdut viaţa în această perioada în regiunea instabilă Sinai, de la frontiera cu Israelul şi Fâşia Gaza, în atacuri împotriva armatei şi poliţiei sau în operaţiuni militare contra radicalilor islamişti.
Simpatizanţii lui Mohamed Morsi cer repunerea acestuia în funcţie după ce a fost înlăturat de armată la 3 iulie, susţinând că el este primul preşedinte ales democratic în Egipt.
Oponenţii săi spun, însă, că el s-a descalificat, prin modul în care a condus ţara în profitul unui singur partid, Frăția Musulmană, din care provine, iar manifestaţiile uriaşe de la sfârşitul lunii iunie la care s-a cerut demisia sa reflectă pierderea de legitimit