Vizita preşedintelui României Traian Băsescu la Chişinău, săptămâna trecută, a fost un prilej de frenezie naţională pentru unii şi mare agitaţie „patriotică“ pentru alţii.

Băsescu a fost primit ca un Mesia de primii, or, acesta se pliază aşteptărilor pe care le au mulţi dintre basarabeni de la un om politic. Este direct, aproape ca un basarabean, uneori la limita decenţei, şi, mai important, şi-a onorat în mare măsură promisiunile de a simplifica procedurile de acordare a cetăţeniei române foştilor supuşi ai Statului Român şi urmaşilor acestora.

În rest, pe basarabeni nu prea îi interesează politica lui Băsescu din România, or, dacă şi cunosc câte ceva, reţin doar părţile pozitive - că lupta cu corupţia, de exemplu, ca Făt-Frumos cu Balaurul. Şi tare le mai place basarabenilor cum Băsescu îi pune la punct pe ruşi (cum a fost la o conferinţă de presă când liderul de la Cotroceni, întrebat de un vorbitor rus agresiv de ce România urmează o politică de anexare a Republicii Moldova, i-a dat o replică scurtă şi fără drept de apel: „România nu are experienţă în anexarea altor state“.

Imaginea de la bine spre excelent pe care o are preşedintele României printre o mare parte a basarabenilor este nu doar rezultatul unor merite reale pe care le are Băsescu, dar şi al unei campanii mediatice bine puse la punct, al declaraţiilor populiste în care abundă discursurile lui Băsescu, de exemplu, cu privire la eventuala unire dintre România şi Republica Moldova, dar şi al unui dezinteres real al basarabenilor de a înţelege sau a urmări viaţa politică din dreapta Prutului. Este adevărat că nici românii din România nu manifestă pre mult interes faţă de politica din stânga Prutului.

Printre propunerile care au răsunat în timpul vizitei sale la Chişinău a fost una care l-a onorat în mod special pe Traian Băsescu – să devină preşedinte al Republicii Moldova după exp