În contextul preconizatei revizuiri a Constituţiei, este necesară o trecere în revistă a principalelor caracteristici pe care Legea fundamentală le-a avut din 1866 şi până azi.
Belgia este primul stat în care o Constituţie scrisă a precedat regalitatea şi asta pentru că înainte de 1830 nu a existat un stat independent pe teritoriul Belgiei. Au existat de fapt comunităţi urbane care s-au aliat deseori pentru a-şi apăra libertatea în faţa expansiunii regilor vecini.
Constituţia belgiană, ca şi prima Constituţie a României, a fost adoptată datorită alianţei conservatorilor cu liberalii (la noi această coaliţie l-a înlăturat în 1866 pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a adus un prinţ străin şi a adoptat o Constituţie, aceleaşi etape ca şi în Belgia).
1866-1948: bazele statului de drept
Constituţia din 1866 este inspirată aşadar din Constituţia belgiană din 1831, considerată la timpul respectiv cea mai liberală din Europa.
Printre ideile inovatoare se află principiul suveranităţii naţionale, principiul reprezentativității, principiul democratic al separaţiei puterilor în stat, monarhia constituţională ereditară, recunoaşterea drepturilor omului, libertatea conştiinţei, a presei, egalitatea în faţa legii, libertatea de exercitare a drepturilor politice numai pentru creştini, dreptul la azil politic, protejarea refugiaţilor şi dreptul sacru şi inviolabil la proprietate.
Această Constituţie era completată de o lege electorală care menţinea votul censitar, alegătorii fiind împărţiţi în patru categorii, după avere.
Constituţia din anul 1866 a constituit baza juridică a regimului monarhiei constituţionale din România până în anul 1923.
După Marea Unire din 1918, a fost adoptată Constituţia din 29 martie 1923, document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decât actul fundamental
