Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exporturile de petrol ale ţărilor OPEC, excluzând Iranul, au ajuns anul trecut la maximul ultimelor 4 decenii

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 24 iulie 2013 ·

Exporturile de petrol ale ţărilor OPEC, excluzând Iranul, au ajuns anul trecut la 982 miliarde dolari, sumă în creştere cu 5,4% faţă de anul precedent şi record al ultimilor 38 de ani, potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) din SUA.

EIA anticipează că vânzările de ţiţei ale OPEC vor scădea cu 4,3% în acest an, la 940 de miliarde de dolari, şi cu 3,9% în 2014, la 903 miliarde de dolari, scrie Bloomberg.

Cererea pentru petrolul OPEC va scădea cu 300.000 de barili pe zi în 2013, la 29,6 milioane de barili, urmând să fie cu 2,6% sub producţia actuală. Exporturile OPEC în America de Nord intră în concurenţă tot mai mare cu producţia în creştere a exploatărilor din şisturile din SUA şi Canada.

Producţia de ţiţei a Statelor Unite, cea mai mare economie a lumii şi unul dintre principalii consumatori de energie, a atins 7,35 de milioane de barili pe zi la sfârşitul lunii aprilie, fiind în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Arabia Saudită, cel mai mare producător de petrol din OPEC, a obţinut anul trecut 311 miliarde de dolari din vânzarea de ţiţei, reprezentând 32% din veniturile totale ale OPEC, potrivit EIA.

Iranul a fost anul trecut al doilea mare producător de petrol din OPEC, dar a coborât între timp pe locul al şaselea în urma sancţiunilor occi­dentale impuse din cauza pro­gramului nuclear al acestei ţări. Un embargou european asupra achiziţiilor, trans­portului, finanţării şi asigurării pe­trolului iranian a intrat în vigoare la 1 iulie 2012.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.07.2013

Exporturile de petrol ale ţărilor OPEC, excluzând Iranul, au ajuns anul trecut la 982 miliarde dolari, sumă în creştere cu 5,4% faţă de anul precedent şi record al ultimilor 38 de ani, potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii în D

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 10 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 8 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 12 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 8 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

Gandul acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidențiale debutează în această noapte, la 01:00, ora locală, respectiv ora 12:00 din Auckland, Noua Zeelandă, prima din cele 950 de secții organizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°