Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREMIERĂ la Festivalul "Sighişoara Medievală": Vizitatorii pot participa la o şcoală de dans medieval

Publicat in Mediafax, marți 23 iulie 2013 · ·

Vizitatorii Festivalului "Sighişoara Medievală" vor putea participa, în premieră, la o şcoală de dans medieval, susţinută de coregraful Izabela Kevorkian, unde se vor studia menuetul şi tarantela, dar şi elemente de dans popular românesc.

Purtătorul de cuvânt al Festivalului "Sighişoara Medievală", Sanda Viţelar, a anunţat, marţi, că la ediţia din acest an vizitatorii vor putea participa la două şcoli inedite organizate de Izabela şi Florin Kevorkian, respectiv o şcoală de dans medieval, organizată în premieră, şi una de lupte medievale.

Potrivit Sandei Viţelar, şcoala de dans - care se va organiza sâmbătă şi duminică de la ora 11.00, în Piaţa Mercenarilor, coordonată de coregraful Izabela Kevorkian - va oferi vizitatorilor prilejul de a învăţa dansuri specifice perioadei medievale, dar şi posibilitatea de a afla mai multe informaţii despre evoluţia exprimării prin dans, de la dansul popular la cel de curte.

Astfel, cei care vor participa la această şcoală vor putea să înveţe "maniera de dans specifică epocii", urmând să studieze menuetul şi tarantela, dar şi anumite elemente de dans popular românesc şi cum s-a ajuns de la dansul popular la dansul de curte.

Ediţia din acest an a Festivalului "Sighişoara Medievală", care va avea loc între 26 şi 28 iulie şi care îi este dedicată lui Vlad Ţepeş, are un buget de peste 340.000 de lei, cea mai mare parte a banilor fiind asigurată de municipalitate.

Festivalul va fi transmis în direct pe internet, pe site-ul sighişoaramedievală.ro, a spus regizorul festivalului, Liviu Pancu.

La ediţia din acest an a festivalului preţul unui bilet de intrare este de 10 lei.

Potrivit organizatorilor, în perioada festivalului, în cetatea Sighişoara - care este singura cetate medievală locuită din Europa - se vor desfăşura doar activităţi legate de caracterul medieval al manifestării, evenimente cu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 48 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°