Peste 500 de poliţişti efectuează marţi percheziţii la 14 persoane încarcerate în cinci penitenciare şi alte 42 de percheziţii în 11 judeţe şi în Bucureşti pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice prin metoda 'Accidentul".
"În această dimineaţă, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, poliţişti din cadrul DGPMB şi Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Ilfov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Brăila, Tulcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Dolj, Prahova, Giurgiu, Buzău, Vâlcea, Călăraşi şi Ialomiţa, precum şi echipe de intervenţie din cadrul IGPR desfăşoară o amplă acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice", precizează IGPR într-un comunicat remis Agerpres.
Percheziţiile se desfăşoară în Penitenciarul Galaţi (sunt vizate 8 persoane încarcerate), Penitenciarul Iaşi (sunt vizate 2 persoane), Penitenciarul Craiova (o persoană încarcerată), Penitenciarul Tulcea (2 persoane încarcerate) şi Penitenciarul Mărgineni-Giurgiu (o persoană încarcerată).
De asemenea, sunt efectuate 42 de percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi (6), Brăila (10), Ilfov (3), Ialomiţa (1), Vâlcea (1), Buzău (2), Caraş-Severin (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Iaşi (1), Călăraşi (10), precum şi în municipiul Bucureşti (3).
"În fapt, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani prin sistemul de curierat bancar unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor", informează Poliţia Română.
Activităţile se desfăşoară în 78 de dosare penale înregistrate la DGPMB (la Serviciul de Investigaţii Crimina