Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite cele mai atractive credite imobiliare!

Publicat in Gorj Domino, miercuri 24 iulie 2013 ·

Vrei să-ţi cumperi o locuinţă? Băncile îţi pun la dispoziţie mai multe variante de creditare! Specialiştii conso.ro ne spun care sunt acestea şi ce avantaje şi dezavantaje prezintă fiecare în parte.

Creditele imobiliare sunt prima opţiune la care se gândesc în general consumatorii când au în vedere finanţarea achiziţiei sau modernizării locuinţei. O analiză a costurilor relevă însă că soluţiile de economisire-creditare pot genera costuri mai mici pentru consumatori.

Creditul Prima Casă

Creditul Prima Casă în lei impune un avans minim de 5%, iar costul creditului nu poate depăşi 2,5 puncte procentuale peste Robor. În prezent, creditele au o DAE de 7-8%. Dezavantajul acestui tip de credit este faptul că participarea în program este restricţionată prin lege, iar banii nu pot fi utilizaţi decât pentru achiziţia sau construcţia unei locuinţe.

Modernizarea locuinţei nu se poate face din aceste fonduri, iar persoanele care au avut în trecut o locuinţă nu pot participa în program.

La un credit de 80.000 lei pe 10 ani, rata lunară este de aproximativ 1.000 lei, dar se poate majora în timp. Ratele dobânzilor depind de evoluţia indicelui Robor la 3 luni. Suma totală de rambursare este cuprinsă între 111.000-115.000 lei.

Creditul imobiliar

Creditul imobiliar în lei elimină o parte din problemele întâlnite în programul Prima Casă, în sensul că banii pot fi utilizaţi în orice scop imobiliar. Ca şi la creditul Prima Casă, costurile nu sunt fixe, deoarece dobânzile practicate de bănci sunt variabile. Astfel, există şi aici riscul ca evoluţia ascendenţă a indicelui Robor să urce costul creditelor.

DAE la aceste credite este cuprinsă între 7%-14%. În general, doar clienţii cu o situaţie financiară foarte bună se pot califica pentru creditele cele mai ieftine. Pentru un credit de 80.000 lei pe 10 ani, suma totală de rambursat este cuprins

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 36 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 26 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°