Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii pe care Consiliul Judeţean Cluj îi alocă bisericilor stârnesc nemulţumirile opoziţiei

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 23 iulie 2013 ·

Liderul consilierilor democrat-liberali, Alexandru Coroian, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că politizarea alocărilor de bani din Consiliul Judeţean a ajuns la 100%. "Nici cultele nu au scăpat de această politizare, astfel că deşi reprezentăm aproape o treime din populaţia judeţului Cluj nu am avut niciun cuvânt de spus în legătură cu această alocare, nu am avut nicio discuţie despre această alocare" a declarat Coroian. Daniel Buda, liderul PDL Cluj, a precizat, la rândul săi, că bisericile ar trebui să întoarcă sprijinul din partea instituţiilor publice. "Deocamdată absorb bani, şi când eram în Parlamentul României se făceau presiuni de către preoţi să dăm bani către biserici. Am dat bani pentru biserici", spune Buda. Pe de altă parte, Buda consideră că alocările de bani de la Consiliul Judeţean pentru culte ar trebui să se facă pe baza propunerilor venite de la toţi consilierii. Vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan, a precizat că că banii se alocă în funcţie de datele statistice privind numărul de enoriaşi. Pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Judeţean de săptămâna viitoare se află un proiect ce prevede alocarea sumei de 350.000 lei pentru mai multe biserici aparţinând cultelor reformat, romano – catholic, unitarian şi evanghelic lutheran. Liderul consilierilor democrat-liberali, Alexandru Coroian, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că politizarea alocărilor de bani din Consiliul Judeţean a ajuns la 100%. "Nici cultele nu au scăpat de această politizare, astfel că deşi reprezentăm aproape o treime din populaţia judeţului Cluj nu am avut niciun cuvânt de spus în legătură cu această alocare, nu am avut nicio discuţie despre această alocare" a declarat Coroian. Daniel Buda, liderul PDL Cluj, a precizat, la rândul săi, că bisericile ar trebui să întoarcă sprijinul din partea instituţiilor publice. "Deocamdată absorb bani, şi când eram

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 25 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 3 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Horoscop pentru joi, 23 mai 2024. Relațiile parteneriale îți atrag atenția

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Este posibil sa dialoghezi cu cineva aflat in strainatate sau sa planifici o calatorie indepartata. De asemenea este o zi buna pentru a te gandi la imbunatatirea competentelor tale necesare la locul de munca. Informeaza-te vizavi de variante

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

17°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°