Focarul de tuberculoză de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din municipiul Suceava, care numără în prezent patru cazuri, s-a extins în afara unităţii de învăţământ. Unul dintre elevii bolnavi de TBC a molipsit trei copii din comunitatea religioasă din care făcea parte şi pe care o frecventa în mod constant, un al patrulea minor care avea legături strânse cu elevul în cauză fiind suspectat că a contractat la rândul lui boala şi urmând forţat un tratament preventiv cu antibiotice.
În timp ce focarul de tuberculoză a scăpat de sub controlul autorităţilor sanitare şi ameninţă să se transforme într-o epidemie, cadrele didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din municipiul Suceava refuză să se supună investigaţiilor radiologice menite să detecteze boala. Prin această atitudine de respingere a unor teste obligatorii, profesorii unităţii de învăţământ nu numai că dau un exemplu negativ, demonstrând o lipsă totală de responsabilitate, dar contribuie la răspândirea maladiei în rândul altor persoane în cazul în care suferă de TBC şi nu ştiu acest lucru, în absenţa unor simptome clare şi a unui diagnostic de certitudine.
Ultimii bolnavi sunt trei fraţi de 11, 8 şi respectiv 4 ani din Pătrăuţi
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat ieri că ultimele cazuri de tuberculoză care au legătură cu focarul de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au apărut la trei fraţi din Pătrăuţi, localitate din care provine şi un elev de clasa a XII-a al unităţii de învăţământ, diagnosticat cu TBC încă din data de 9 aprilie. Este vorba de trei băieţi de 11, 8 şi 4 ani, primul depistat cu tuberculoză în data de 17 iunie, iar ceilalţi doi în data de 12 iulie. Un al patrulea băiat, frate cu cei trei minori care au avut ghinionul să se molipsească de tuberculoză de la elevul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, este