Cea mai importantă temă pe agenda bilaterală Bucureşti – Chişinău este gazoductul Iaşi-Ungheni. Acesta ar fi fost proiectul sub egida căruia trebuia aşezată relaţia bilaterală încă din 2009. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
De ce nu s-a făcut, nu mai e cazul să discutăm aici. Se preconizează – a câta oară? - demararea proiectului pe 27 august, anul acesta. Dificultăţile de implementare nu sunt puţine (exproprieri, licitaţii, documentaţia pentru Bruxelles), la fel şi cele care ţin de gestionarea efectivă a proiectului (Gazpromul are 50% în compania de transport Moldgaz, la care se adaugă circa 15% ale Transnistriei).
Conducta de interconectare Ungheni-Iaşi va avea însă o capacitate de transport de 1,5 miliarde de metri cubi pe an, ceea ce înseamnă că va acoperi integral nevoia de gaz a teritoriului controlat de către autorităţile legale de la Chişinău. De aici trebuie plecat în orice abordare, în condiţiile în care datoria Transnistriei pentru gazul rusesc, ajunsă la 3,7 miliarde USD, trece automat în contul Chişinăului, deşi gazul este consumat exclusiv în stânga Nistrului. Ce înseamnă, de fapt, acest proiect pentru Bucureşti şi Chişinău? Traian Băsescu l-a numit „proiect de suflet”, în nota deja consacrată a discursului politicienilor din dreapta Prutului atunci când vine vorba despre proiectele care vizează R. Moldova.
Ce înseamnă „proiect de suflet” nu e greu să descifrăm. În esenţă, este ceva care vine ca o necesitate izvorâtă din alte raţiuni decât cele strict pragmatice sau comerciale. Că acest gazoduct, la un moment dat, va putea fi utilizat pe o relaţie comercială cu Estul (dată fiind capacitea lui nu doar de a exporta gaz din România, dar şi de a importa), este o altă discuţie. Miza principală, însă, la Bucureşti, este mai degrabă alta. Premierul României a spus-o şi el explicit: „să ajutăm R. Moldova să devină independentă energetic”.
Percepţia
