IAŞI. În cadrul videoconferinţei cu prefecţii din această dimineaţă, s-a discutat despre situaţia spitalelor şi a bugetelor acestora, afectate de salariile cadrelor medicale care depăşesc de multe ori cuantumul total al acestor bugete.
Prefectul Romeo Olteanu a declarat că sunt spitale la care numai salariile reprezintă un procent de de 105 sau 110 din buget. Practic, în aceste unităţi medicale, bugetul total nu reuşeşete să acopere nici măcar salariile. În acest sens, ministrul Sănătăţii a cerut prefectului judeţului Iaşi ca până pe data de 15 august să facă o analiză la fiecare spital, împreună cu directorul Casei de Asigurări de Sănătate şi cel al Direcţiei de Sănătate Publică, iar între 15 şi 20 august să trimită raportul final.
„Probabil se va ajunge la disponibilizări pentru că altfel nu văd cum se va rezolva situaţia. În sudul ţării sunt cele mai multe cazuri de acest gen. La nivelul judeţului Iaşi, singurul spital care ajunge undeva la 70 de procente din buget care să acopere salariile este Spitalul de la Hârlău”, a declarat prefectul Romeo Olteanu.
IAŞI. În cadrul videoconferinţei cu prefecţii din această dimineaţă, s-a discutat despre situaţia spitalelor şi a bugetelor acestora, afectate de salariile cadrelor medicale care depăşesc de multe ori cuantumul total al acestor bugete.
Prefectul Romeo Olteanu a declarat că sunt spitale la care numai salariile reprezintă un procent de de 105 sau 110 din buget. Practic, în aceste unităţi medicale, bugetul total nu reuşeşete să acopere nici măcar salariile. În acest sens, ministrul Sănătăţii a cerut prefectului judeţului Iaşi ca până pe data de 15 august să facă o analiză la fiecare spital, împreună cu directorul Casei de Asigurări de Sănătate şi cel al Direcţiei de Sănătate Publică, iar între 15 şi 20 august să trimită raportul final.
„Probabil se va ajunge la disponibilizări pentru că