O expertiză plătită din bani publici care să ateste faptul că noua pistă a aeroportului clujean îndeplineşte toate condiţiile de siguranţă a fost solicitată de consilierii judeţeni ai PDL, care s-au arătat scandalizaţi de faptul că, la o lucrare nerecepţionată, au apărut deja fisuri.
Liderul consilierilor judeţeni ai PDL, Alexandru Coroian, a declarat într-o conferinţă de presă că o astfel de expertiză ar duce şi la creşterea încrederii operatorilor aerieni.
„Având în vedere situaţia care s-a întâmplat acolo şi faptul că au început să apară probleme la lucările deja executate, mă refer la fisurile apărute, credem că în aceste condiţii nu ne putem juca cu lucruri aproximative, cu lucruri care pun în pericol siguranţa transportului aerian, siguranţa oamenilor. Noi apreciem că se impune realizarea unei expertize tehnice pentru toate lucrările deja efectuate la această pist. Această expertiză are două avantaje. Pe de-o parte va verifica daca totul este în regulă din punct de vedere al siguranţei transportului aerioan, iar cea de a doua va confirma dacă lucrările adiţionale motivate de diverse chestiuni ce ţin de zona geotehnică a solului s-au impus cu adevărat. Toată lumea are de câştigat în urma acestei expertize tehnice. Cred că nimeni nu îşi imagina că la o lucrare nouă să apară probleme. Şi o singură fisură dacă ar fi fost, la o lucrare nouă nerecepţionată, nu este normal. Credem că se impune o astfel de expertiză care să lămurească că este totul în regulă din punct de vedere al siguranţei”, a spus Coroian.
Acesta a mai declarat că banii cheltuiţi în această chestiune nu sunt importanţi atâta vreme cât este vorba de siguranţa oamenilor.
„Această expertiză trebuie plătită din bani publici de către Consiliul Judeţean pentru că nu ne putem juca câtă vreme discutăm de siguranţa cetăţenilor. Nu am idee cât ar costa această expertiză. Credem că oricât a