Raportul dintre ideologie, utopie şi acţiune politică este esenţial pentru a înţelege aventura marxismului, a religiilor politice în genere, în veacul al XX-lea dar şi acum. Pentru că, dincolo de convenţii cronologice şi de triumfalisme pasagere, epoca extremismelor revoluţionare nu s-a încheiat nici în 1989, nici în 1991, nici în 2000.
Publicarea la editura Curtea Veche a trilogiei lui Leszek Kolakowski despre principalele curente ale marxismului, un proiect intelectual care face cinste acestei edituri şi care serveşte în chip admirabil de-provincializării noastre spirituale, deschide calea spre dezbateri informate, în cunoştinţă de cauză, pe teme de maxim interes teoretic, etic şi practic-politic. Mai ales că, aşa cum scria Kolakowski, în pofida multor iluzii, radicalismul utopic nu s-a stins. Mai sunt destui cei care cred că “orizontul comunist” este de nedepăşit: “Spectrul este mai puternic decât vraja pe care o aruncăm asupra lui. Este posibil să revină la viaţă”.
Volumul al III-lea al trilogiei lui Kolakowski, consacrat stalinismului, post-stalinismului şi prăbuşirii globale a marxismului, apărut în limba română în 2010, mi se pare de o urgentă actualitate. Cu excepţia ecourilor analitice din regretata revistă „Idei în dialog” şi din Revista „22”, au lipsit, din păcate, acele discuţii pe care le-aş fi aşteptat după apariţia unei asemenea cărţi esenţiale. Între cei care au scris, să-i menţionez pe H.-R. Patapievici şi pe Ioan Stanomir.
Prima parte a incitantei antologii din scrierile lui Kolakowski, “Is God Happy?”, apărută în 2012 la Penguin Books, se ocupă exact de problemele ideologiei stângii, de tensiunile dintre idealul justiţiei sociale şi tragicele experienţe istorice de a construi “ordinea alternativă”, utopia egalitaristă, fantasma salvării prin socialism, spre a relua o inspirată formulă a lui H.-R. Patapievici.
Între mişcare şi i
