Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAINE Ţările care economisesc prin investiţii în bunăstarea persoanelor vârstnice: România nu este printre ale

Publicat in Capital, miercuri 24 iulie 2013 ·

Bugetele de sănătate din Europa sunt tot mai sărace în ţările care au probleme cu asigurarea unei vieţi decente şi sănătoase persoanelor vârstnice. Comisia Europeană a decis să încurajeze şi să premieze iniţiativele care vizează finanţarea programelor de îmbătrânire activă și în condiții bune de sănătate, mai ales că viitorul nu sună bine: potrivit unui raport UE publicat în 2012, până în anul 2060, aproximativ o treime din populaţia europeană va avea cel puţin 65 de ani.

De aceea, creşterea speranţei de viaţă reprezintă o provocare semnificativă pentru economiile şi sistemele sociale din UE.

32 de orașe și de regiuni din întreaga Europă au fost recompensate pentru găsirea unor modalități noi de a ajuta persoanele în vârstă. Orașele și regiunile câștigătoare au pus în aplicare soluții tehnologice, sociale sau organizaționale inovatoare pentru a mări eficiența sistemelor de asistență medicală și socială și au primit premii de la Neelie Kroes, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar pentru agenda digitală.

Câștigătorii provin din Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Regatul Unit. 13 situri de referință au primit câte trei stele, 12 au primit câte două stele și 7 situri au primit câte o stea (a se vedea anexa și catalogul pentru detalii complete).

"Sunt încântat de faptul că persoanele care au lucrat pentru ca aceste 32 de situri să fie un succes au venit la Bruxelles pentru a face schimb de idei și de cunoștințe. Este important ca asemenea situații, în care sunt folosite deja inovații pentru a-i ajuta pe cetățenii vârstnici să ducă o viață sănătoasă și activă, să constituie o sursă de inspirație pentru noi toți. Următorul pas constă în utilizarea la scară largă a unor asemenea soluții", a declarat Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate.

Parten

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 35 minute
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de Anul Nou

News.ro acum o ora
Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev, miercuri dimineaţă, rănind cel puţin trei persoane şi deteriorând clădiri în două districte, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters. Exploziile s-au auzit la scurt timp după

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 52 minute
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum o ora
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Concertele anului 2025 la Bucureşti

G4Media acum 2 ore
Artişti renumiţi din toate genurile muzicale, din ţară şi din afară, vor urca în 2025 pe scenele bucureştene, oferind publicului momente de neuitat, transmite Agerpres. Matteo Bocelli, Richard Clauyderman, Proconsul, Irina Rimes, Holograf, Mircea Ba

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum o ora
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

3°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°