La mai bine de un an de la anunţ şi la peste o lună de la expirarea contractului pentru documentaţie, nicio noutate în cazul parkingului din Hasdeu. PNL Cluj-Napoca cere azi socoteală primarului Emil Boc.
"A trecut un an şi trei luni de când reprezentanţii Primărei Cluj-Napoca au anunţat perfectarea unui parteneriat între instituţie şi Universitatea Babeş-Bolyai pentru amenajarea unui parking suprateran în Complexul Studenţesc Haşdeu", spune vicepreşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Bîldea. " Iniţiativa, anunţată pe 23 aprilie 2012 în pragul campaniei electorale, de către primarul interimar Radu Moisin, a fost bine primită de către studenţii, masteranzii şi doctoranzii din campus".
Între timp s-au mai făcut modificări la actul care a fost aprobat de ambele instituţii, iar pecetea finală s-a pus în urma şedinţei de Consiliu Local din 30 august 2012. După 7 luni, în 21 martie 2013, a fost atribuit contractul pentru realizarea planului urbanistic de detaliu, studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi a caietelor de sarcini pentru construirea parkingului. "Întâmplător sau nu, licitaţia a fost câştigată de către o firmă din camarila PDL, mai precis societatea Avensa Consulting din Iaşi, deţinută de către o rudă a lui Gheorghe Flutur, important lider PDL", spune Bîldea.
Avensa s-a angajat ca pentru 98.100 lei să realizeze toată documentaţia necesară pentru demararea lucrărilor, în termen de 120 de zile. "Suntem în 23 iulie 2013, la o lună şi câteva zile de termenul în care va expira valabilitatea protocolului şi la 4 luni de la data atribuirii contractului (21 martie 2013) şi încă nu ştim nimic despre realizarea studiilor", mai spune Bîldea. "Întrucât nu dorim ca şi acest proiect să fie unul ratat, după modelul Sălii Polivalente sau a altor parking-uri care au ajuns să fie folosite după trei ani de zile de la începerea lucrărilor, PNL Cluj-Napoca