Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operaţii din cleşte şi burghiu la spitalul de copii

Publicat in Adevarul, marți 23 iulie 2013 ·

În timp ce şeful instituţiei e indignat că medicii au filmat o operaţie făcută cu bormaşina şi cu un cleşte ruginit, doctorii se plâng că, din lipsa ustensilelor necesare, deseori sunt nevoiţi să improvizeze.

La Spitalul Municipal pentru copii „Valentin Ignatenco“ din Capitală, operaţiile de traumatologie sunt făcute cu instrumente pentru construcţii. Drept dovadă, câţiva chirurgi au trimis presei un filmuleţ de aproape trei minute în care se vede cum medicii introduc un cap de burghiu între degetele de la mâna dreaptă ale unui băieţel, cu bormaşina. „Lucrăm cu instrumentariul care ne este prezentat de conducerea spitalului.

Cu cleştele şi cu bormaşina lucrăm de mulţi ani. De unde au apărut, nu pot să vă spun. Probabil că de la piaţă ori de la magazin, de acolo unde se vând instrumente pentru construcţii. Aceste unelte nu sunt potrivite pentru efectuarea intervenţiilor, pentru că nu pot fi sterilizate“, a spus chirurgul traumatolog Nicolae Curcă, unul dintre protagoniştii clipului. Potrivit specialistului, lipsurile din sălile de operaţii ale spitalului de copii nu se opresc aici: chirurgii fac transplanturi din piele „cioplită“ cu bisturiul în loc să folosească un dermatom, iar pe post de greutăţi în intervenţiile de ortopedie utilizează sticle umplute cu ciment.

„ÎNCERCARE DE DISCREDITARE“

Şeful Secţiei Traumatologie de la „Valentin Ignatenco“, Grigori Rusanovschi, susţine că i-a solicitat de mai multe ori directorului spitalului să achiziţioneze echipamente specializate pentru prelucrarea oaselor, însă nu a primit niciun răspuns.

Administraţia spitalului afirmă că au fost cumpărate burghiuri speciale, însă chirurgii refuză să le utilizeze. „Le-am cerut medicilor explicaţii, pentru că au filmat operaţia şi au încălcat regulamentul intern, au folosit instrumente care nu sunt în dotarea blocului de operaţii şi au minţit că folosesc tije

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 42 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°