Daniel Săuca

O gazetăreasă scria recent într-un ziar „de calitate” (am ajuns în vremurile în care în România edițiile tipărite ale ziarelor non-tabloide se tipăresc în câteva mii de exemplare la nivel național, iar retururi există prea multe și în acest jalnic context) că „cititul e dincolo de toate lucrurile cool de pe lumea asta”. Probabil e „cel mai bestial cool lucru”. Sau „super-cool”, cine știe. Nașpa. Poate cititul e cel mai „extra-terestru” lucru. Oricum, se citește. De pe format tipărit sau electronic, toată lumea ar fi obligată să citească. Măcar ceea ce scrie, într-o cerere sau într-o adresă, dar nici treaba asta nu-i obligatorie. Cititul, în mare măsură, e inutil, de vreme ce prosperă analfabeții, maneliștii ori mardeiașii politici, iar pentru o minimă supraviețuire în jungla urbană nu cred că e necesară cunoașterea alfabetului, poate dar a numerelor. Desigur, jupâneasa media bătea înspre cititul „de calitate”, adică al cărților, alea „de calitate”. Lucrurile sunt „cool” și aici. Sute de mii, milioane de titluri sunt inutile (din diverse cauze, mai ales pentru că nu mai au cum să aducă ceva nou din perspectiva adevărurilor). Exagerez, de dragul demonstrației. Cititul serios, aplicat, legic, ritualic nu mai e de actualitate pentru specia umană. De multă vreme. Citim în fiecare zi (despre) lucruri care au devenit inutile, chiar dacă suntem absolut convinși de utilitatea demersului nostru. Am învățat să citim atunci când ne-am dat seama că uităm, când ne-am dat seama că sincronizarea cu esența dumnezeirii dă rateuri. Altfel, nu văd ce rost ar fi avut, de pildă, tablele lui Moise. Vorbirea, rostirea față către față e preferabilă surogatelor din hârtie. Am devenit „civilizații ale cărții” și după „încurcarea limbilor”, și după ce secretele au fost puse în locuri sigure. Oricum, cititul nu a fost obligatoriu mii de ani. De câteva zeci de ani pare că e