Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examenul de DEFINITIVARE 2013, Rezultate parţiale: Aproape 48% dintre candidaţi au promovat

Publicat in Romania TV, marți 23 iulie 2013 ·

Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele parţiale, înainte de contestaţii, privind promovarea examenului naţional de definitivare în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013. Din totalul de 7.400 candidaţi prezenţi la proba scrisă, 6.651 de candidaţi au finalizat această probă şi 3.181 (47,83%) au promovat.

Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţul Gorj, 76,47%, iar cel mai scăzut procent, în judeţul Caraş-Severin, 29,33%. Dintre candidaţii care au reuşit să promoveze examenul, 32 au obţinut note de 10, iar alţi 174, note între 9,50 şi 9,99. Cele mai multe note obţinute, însă, 1.826, au fost între 8 şi 8,49.

Vezi şi: PERLELE profesorilor la Definitivat 2013: Eminescu şi Creangă mergeau la puştoaice după miere

Cadrele didactice care au promovat examenul naţional de definitivare au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Candidaţii prezenţi la examenul de definitivare au avut de susţinut două probe. Prima, care s-a desfăşurat în perioada ianuarie - iunie, a constat în susţinerea a două inspecţii speciale la clasă şi a avut caracter eliminatoriu. În urma acesteia, din cei 8.567 de candidaţi înscrişi, au reuşit să se califice pentru a doua probă, scrisă, din data de 18 iulie, 7.889 de candidaţi.

Pentru sesiunea din acest an, Ministerul Educaţiei a decis ca nota minimă de promovare a examenului naţional de definitivare în învăţământ să fie 8 şi nu 7. O altă noutate adoptată de Minister a fost acordarea dreptului de a participa la acest examen şi debutanţilor cu un an vechime la catedră.

Între 23 şi 24 iulie candidaţii vor putea depune contestaţii la centrele de examen, soluţionarea acestora urmând să se realizeze în intervalul 25 - 26 iulie. Pe data de 27 iulie se vor afişa rezultatele finale.

Citeşte şi: Profesori PRINŞI COPIIND la examenul de definitivat. Vezi ce metod

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 18 minute
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

Nicuşor Dan a petrecut Crăciunul la Făgăraş: Mi-a amintit de anii fericiţi ai copilăriei când ne strângeam cu mic cu mare şi colindam din casă în casă - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a petrecut Crăciunul la Făgăraş, localitatea natală, şi a afirmat că este important ”să păstrăm tradiţiile şi să le ducem mai departe prin copiii noştri”. ”Crăciunul la Făgăraş mi-a amintit de anii fericiţ

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 50 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 42 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 3 ore
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°