Rezultatele alegerilor pentru noile structuri de conducere ale PNL Tulcea au fost validate recent de către Biroul Politic Naţional, astfel încât Biroul Politic Teritorial (BPT) a şi desfăşurat prima şedinţă spre finalul săptămânii trecute.
După cum s-a votat, BPT este format din douăzeci şi opt de membri (din care nouă vicepreşedinţi), la care se adaugă preşedintele reales al Filialei Teritoriale, Octavian – Marius Popa. O singură modificare a fost operată, Cristian Iordan fiind nevoit, ca funcţionar public, să renunţe la funcţia de vicepreşedinte, locul său fiind luat de Romeo Diacencu.
Au fost validate, de asemenea, Comisia Teritorială de Cenzori, formată din trei membri şi condusă de Constantin Blidăruş, şi Consiliul Teritorial de Arbitraj, compus din cinci membri şi condus de Ciprian Madar.
Conform Statutului PNL, preşedintele Popa l-a numit la în postul de secretar general coordonator pe juristul Claudiu Boangiu, acesta avându-i în subordine pe adjuncţii Constantin Străinu şi Dorin Dodan.
Rezultatele alegerilor pentru noile structuri de conducere ale PNL Tulcea au fost validate recent de către Biroul Politic Naţional, astfel încât Biroul Politic Teritorial (BPT) a şi desfăşurat prima şedinţă spre finalul săptămânii trecute.
După cum s-a votat, BPT este format din douăzeci şi opt de membri (din care nouă vicepreşedinţi), la care se adaugă preşedintele reales al Filialei Teritoriale, Octavian – Marius Popa. O singură modificare a fost operată, Cristian Iordan fiind nevoit, ca funcţionar public, să renunţe la funcţia de vicepreşedinte, locul său fiind luat de Romeo Diacencu.
Au fost validate, de asemenea, Comisia Teritorială de Cenzori, formată din trei membri şi condusă de Constantin Blidăruş, şi Consiliul Teritorial de Arbitraj, compus din cinci membri şi condus de Ciprian Madar.
Conform Statutului PNL, preşedintele Popa l-