Ministrul Natalia Gherman a participat la cea de-a patra reuniune ministerială a Parteneriatului Estic co-prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton şi de comisarul pentru Extindere şi Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule.
Evenimentul a avut loc luni, la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, în cadrul reuniunii au fost evaluate activităţile implementate în cadrul Parteneriatului Estic de la adoptarea Declaraţiei Comune a Summitului Parteneriatului Estic de la Varşovia şi au fost punctate sarcinile pentru atingerea aşteptările de la Summitul de la Vilnius.
Natalia Gherman a vorbit despre agenda europeană a Republicii Moldova, precum şi despre acţiunile întreprinse de autorităţile de la Chişinău în scopul reformării şi modernizării ţării. Ministrul moldovean a subliniat importanţa parafării şi, ulterior, semnării Acordului de Asociere, precum şi îndeplinirea cerinţelor prevăzute în Planul de acţiuni privind liberalizarea vizelor.
În cadrul aceluiaşi eveniment, Natalia Gherman a avut o întrevedere cu omologul sloven, Karl Erjavec. Cei doi miniştri au semnat Declaraţia privind integrarea europeană a Republicii Moldova. Astfel, şefii diplomaţiilor de la Ljubljana şi Chişinău au convenit să intensifice cooperarea bilaterală în baza agendei de integrare europeană a Republicii Moldova. Totodată, a fost stabilită şi asistenţa pe care Slovenia o va acorda ţării noastre în procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE.
Natalia Gherman a mai avut întrevederi cu ministrul de Externe al României, Titus Corlăţean, şi cu ministrul pentru Afaceri Europene al Franţei, Thierry Repentin.