Scandal în gimnastica mondială, cu România în prim-plan. Într-un comunicat al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică de acum câteva zile, s-a anunţat că FIG a decis excluderea mai multor arbitri de la gimnastică. Forul internaţional a decis, de asemenea, suspendarea a 6 membri ai Comitetului tehnic la gimnastică ritmică, anulând, totodată, toate brevetele validate pe 31 decembrie după cursurile urmate de arbitri la Bucureşti, Moscova şi Alicante (Spania). Comisia disciplinară precizează că suspendatele nu pot fi membre ale Juriului superior. La câteva zile de la această decizie New York Times a aflat detalii despre neregulile de la examene, de la o sursă din cadrul federaţiei, iar Bucureştiul se află în prim-planul acestui scandal. Astfel, toţi cei care au dat examen la Bucureşti au fost lăsaţi să copieze unii de la alţii, ceea ce au şi făcut, cu precizarea că au copiat chiar şi greşelile.