Autocontrolul în politică este esențial, iar un politician fără autocontrol e ca o mâncare fără sare. În triunghiul politico-amoros desenat de pactul de coabitare, format din premier, președinte și informal și de președintele Senatului, El Crin, Traian Băsescu deține controlul.

Capacitatea de a-și controla impulsurile, emoțiile, frustrările, tensiunile nu e de neglijat, iar asta îl face un competitor ce nu poate fi ignorat de useliștii care se împăunează cu cei 70%. În politică, ca și în istorie, nu cantitatea este ce care face jocurile. Interesant devine în ultimul timp felul în care Antonescu a învățat să tacă, iar Ponta încearcă din răsputeri să își pună botniță și să nu sară la beregata președintelui.

Cât timp va rezista Ponta asaltului prezidențial e o chestiune de timp. Dacă Wesley Clark e încă lângă el, probabil spune fraze de genul celei de la Madrid, ”nu mă interesează ce spune Băsescu”, însă în chestiunea aducerii lui Hayssam în România gafa lui este impardonabilă și tot ce o fi câștigat în ochii celor care îi arată joarda de când cu semnarea pactului e definitiv pierdut. S-a spus că Ponta nu e încă pe deplin copt pentru prima ligă și că odată ce s-a trezit cu guvernarea în brațe a clacat refugiindu-se în studiouri tv, însă problema lui Ponta nu este doar de a se coace politic, ci faptul că ține mai degrabă de zona din creier crucială pentru autocontrol. Cea a cortexului cingular anterior, dar și de ceea ce specialiștii numesc ego-depletion: neuronal, se poate explica prin activarea slabă a cortexului cingular anterior, adică capacitatea scăzută de a reglementa propriile gânduri, emoții, acțiuni. Simplu spus este că oamenii au o capacitate limitată a voinței și dacă o consumă, cedează în fața unei situații și pierd controlul. Ei, da, sofisticat, dar în ceea ce îi privește pe cei doi actori politici Ponta și Antonescu li se potrivește m