La nivelul judeţului Satu Mare există momentan 14 auditori energetici autorizaţi. Potrivit inspectorului Mircea Drăgan, preţul pentru o evaluare a unui apartament sau a unei case variază, de la 200 de lei, până la 40, la apartamente şi case.
De asemenea, sunt obligatorii la orice tranzacţie de cumpărare, închiriere sau concesionare, începând cu data de 20 iulie. Chiar şi când se face notarea pentru cartea funciară este obligatoriu să se prezinte certificatul de audit energetic. „În cazul instituţiilor, cele care au preluat lucrări de reabilitare din bani europeni iarăşi e necesară. Singura excepţie o fac fermele agricole pentru care nu există obligativitatea unui certificat energetic“, a declarat Mircea Drăgan, inspector audit energetic.
Criteriile de evaluare sunt destul de stricte. Înainte de anvelopare trebuie să se emită un certificat energetic. După acest proces va fi trebuie să fie emis altul, care să certifice clasa în care se încadrează, din punct de vedere energetic, imobilul. Clasele variază de la A, cea mai favorabilă, şi până la G, cea mai puţin eficace. În funcţie de aceste clase vor varia şi preţurile imobilelor scoase la vânzare/ închiriere. „Încă nu s-a stabilit concret, dare u unul presimt că şi calcularea impozitelor va fi făcută în funcţie de aceste clase. Mai exact, cei din clasele inferioare, respectiv F/G, vor fi obligaţi să plătească impozite mai mari pentru a- şi creşte gradul de eficacitate energetică“, susţine Mircea Drăgan, inspector audit energetic. Atât proiectarea lucrărilor, cât şi eliberarea certificatelor la recepţia acestora, vor fi făcute de către inspectorii energetic autorizaţi. În cazul în care aceştia ajung la mici înţelegeri cu beneficiarii, riscă să- şi piardă autorizaţia. Blocurile anvelopate trebuie să se încadreze obligatoriu în clasa A pentru a fi respectate normele de rigoare.