Tribunalul Bucureşti a luat în discuţie, ieri, dosarul în care Omar Hayssam este acuzat de înşelăciune şi delapidare. La începutul şedinţei de judecată a fost citit referatul cauzei, iar grefierul a anunţat că la dosar, în urma unor demersuri făcute luni de Tribunalul Bucureşti în vederea citării lui Omar Hayssam, prin intermediul ANP şi Poliţiei Capitalei, cele două instituţii au remis răspunsuri prin care arată că "nu se ştie locul în care se află" sirianul.
În această situaţie, Hayssam nu a putut să fie adus la instanţă, pentru judecarea dosarului în care procurorii DIICOT îl acuză de înşelăciune şi delapidare.
Profitând de context, avocaţii inculpaţilor au cerut amânarea judecării cauzei, pe motivul lipsei procedurii de citare în cazul lui Omar Hayssam. Instanţa a stabilit două termene, respectiv unul în 31 iulie, când se va judeca propunerea de arestare făcută de DIICOT pe numele lui Omar Hayssam şi a fratelui său în acest caz, iar un altul pe fond, în 9 septembrie. Avocata lui Omar Hayssam, desemnată din oficiu, a fost amendată de instanţă cu 300 de lei, pentru că a lipsit de la termenul de judecată.
În cursul zilei de ieri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a precizat, print-un comunicat de presă, că Omar Hayssam se află, începând de ieri, în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova şi va fi cazat într-o cameră cu "profil de carantinare-observare". Potrivit IGPR, Omar Hayssam s-a aflat, din 19 iulie, în custodia Poliţiei Române, fiind introdus într-un centru de reţinere şi arest preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său. Omar Hayssam a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru bancrută frauduloasă, în iunie 2010, la 20 de ani închisoare pentru acte de terorism, în octombrie 2012, şi la 16 ani închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asociere în veder