La proba orală a examenului naţional de definitivare au participat 176 de candidaţi din Neamț, din care 68 au luat note de 8 şi peste 8. Niciun dascăl nu a primit la proba scrisă nota 10. Cei care au promovat examenul au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
În judeţul Neamţ, 176 de candidaţi au întrunit condiţiile de participare la proba scrisă a examenului naţional de definitivare, conform legislaţiei în vigoare. Dintre aceştia, doar 68 de dascăli au obţinut note de 8 şi peste 8. Pentru a nu arăta situaţia reală din învăţământ, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a dat posibilitatea dascălilor să se retragă de la proba orală dacă, după vizualizarea subiectelor, constată că nu le pot onora. Astfel, locul notelor mici a fost luat de inscripţionarea cu “neprezentat” pe listele de examen în dreptul multora dintre dascăli, unii cu foarte mulţi ani la catedră.
23 de dascăli s-au înscris la disciplina limba şi literatura română, din care patru au absentat, iar şapte au primit note cuprinse între 8 şi 9,70. Din cei 20 de candidaţi înscrişi pentru un post de educator, cinci nu s-au prezentat, iar şase au obţinut note între 8,02 şi 9,10. Pentru definitivare în învăţământul preşcolar au candidat 11 dascăli, din care doi au absentat, iar patru au primit note între 8,03 şi 8,85.
Dascălii romaşcani printre promovaţi
Pentru disciplina educaţie fizică s-au înscris 15 candidaţi. Dintre aceştia, cinci au absentat, iar şase au luat note cuprinse între 8,20 şi 8,65. Note de peste 8 au obţinut şi doi profesori care, în anul şcolar trecut, au fost angajaţii şcolilor Bahna şi Pânceşti. Cea mai mică notă obţinută la această disciplină a fost 3,50.
Educaţia muzicală este disciplina la care alţi trei dascăli din Roman şi zona rurală au trecut cu bine examenul. Din cei 12 candidaţi, cinci au absentat, iar trei au primit pentru proba scris