Sistemul inauntrul caruia se desfasoara in ultimii ani educatia in Romania poate fi surprins sub trei aspecte – conceperea formarii prin educatie, conceperea conducerii si interpretarea relevantei invatamintului in societate.
Acestea vin dintr-o ideologie, cea a neoliberalismul de azi, acutizat de criticile lui Nae Ionescu la adresa educatiei ( ceea ce face ca sistemul sa fie laudat orbeste de cei care se reclama de la „dreapta" spectrului politic, dintre care unul a si propus revenirea la analfabetism spre a putea etala „elita"! ). Nu discut acum incoerenta fatala a unui sistem organizat intr-o asemenea viziune, ci comentez conceptiile aplicate.
A operationaliza scopul educatiei, stabilind ce trebuie sa faca scoala, liceul si universitatea, este totdeauna important. Asezarea a invatamintului de la noi pe directia exclusiva a "competentelor" vine insa dintr-o conceptie psihologica depasita ( o psihologie cognitiva inteleasa provincial). Cel mai important psihopedagog de astazi, Howard Gardner, arata (in Five minds for the future, Harvard Bussines Press, 2008) ca putem vorbi de multiple laturi ale gindirii (minds), care nu deriva una din alta. De pilda, „the ethical mind" nu deriva din „the disciplined mind" sau altele, incat educatia trebuie sa opereze distinct pentru fiecare latura, chiar si atunci cand isi asuma unitatea gindirii. Oricum, este astazi clar ca abia tripticul „competente", „abilitati de baza", „educatia pentru valori" este o orientare suficienta pentru educatie. De altfel, tari care au introdus fundamentarea pe „competente" (Noua Zeelanda, de pilda) au constatat ca aceasta baza nu da rezultate, nu este de ajuns si au renuntat. Peste toate, asa cum s-a dovedit intre timp (vezi Zenon Cardinal Grocholewski , Uberlegungen zur Standortbestimmung der Theologie im Bologna Prozess und im Europaeischen Hochschulraum, Viena, 2010), asezarea educ
