Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EUROBAROMETRU. Peste două treimi dintre români nu au încredere în Guvern

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 iulie 2013 ·

Peste două treimi (69%) din români nu au încredere în Guvern, în timp ce pentru Parlament nivelul de neîncredere este de 75%, potrivit unui Eurobarometru realizat în luna mai şi dat publicităţii astăzi.

Conform mediafax.ro, numai 26% dintre români afirmă că au încredere în Guvern şi doar 16% au încredere în Parlamentul de la Bucureşti. La nivelul UE, 71% din cetăţenii europeni declară că nu au încredere în guvernele din ţările lor şi 66% şi-au exprimat neîncrederea cu privire la parlamentele naţionale.

Așteptări mai mari de la Guvern

Dezamăgirea românilor se explică și prin așteptările acestora față de Executiv. 47% dintre români consideră că Guvernul este instituţia care trebuie să ia măsurile de reducere a efectelor crizei economice şi financiare, faţă de media de numai 21% înregistrată în celelalte ţări membre cu privire la aşteptările faţă de măsurile guvernelor naţionale.

În acelaşi timp, 23% dintre români cred că aceste măsuri ar trebui să fie luate în primul rând de UE, faţă de 22% media în plan european. Doar 6% dintre români cred că măsurile de ieşire din criză trebuie luate de FMI, faţă de 13% media în plan european, şi doar 4% dintre români aşteaptă luarea măsurilor respective de către liderii G20, în timp ce 13% din europeni consideră că acesta este cadrul adecvat pentru a decide în acest sens.

Ceva mai multă încredere în UE

Românii au ceva mai multă încredere în Uniunea Europeană decât media înregistrată în celelalte state membre. Astfel, 45% au declarat, potrivit sondajului, că au încredere în UE, iar 43% afirmă că nu au încredere. Pe de altă parte, rata de încredere în UE în rândul cetăţenilor din celelalte 27 de state membre (inclusiv Croaţia) este de numai 31%, circa 60% din cetăţenii europeni din aceste ţări exprimându-şi deschis neîncrederea în organismul de la Bruxelles. Nivelul de neîncredere în UE

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 13 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 8 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

CNA cere Comisiei Europene să ancheteze platforma TikTok pentru favorizarea exclusivă a lui Călin Georgescu

Adevarul acum 13 ore
Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) cere Comisiei Europene să deschidă o investigație împotriva platformei chineze TikTok, pe motiv că “a amplificat conținut electoral favorabil unui singur candidat, generând un dezechilibru în competiția

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 10 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 29 minute
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 5 ore
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

3°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°