TMB a admis luni cererea debitorului, desemnându-l administrator judiciar pe FIVE SPRL
Cu şase zile înainte ca "Steaua Română" să depună cererea de intrare în insolvenţă, BCR, principalul creditor, ceruse acelaşi lucru
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis luni cererea de intrare în insolvenţă formulată de Rafinăria Steaua Română la data de 17 iulie, desemnându-l administrator judiciar pe FIVE SPRL, societate care va fi remunerată lunar cu suma de 2.500 lei.
Termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 2 septembrie a.c., urmând ca administratorul judiciar să verifice şi întocmească tabelul preliminar al creanţelor până la data de 9 septembrie. "Termenul de definitivare a tabelului creanţelor este 23.09.2013. Data primei şedinţe a Adunării Generale a creditorilor va fi 20.09.2013", notează magistraţii TMB în soluţia publicată pe site în dosarul 25103/3/2013. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 16 septembrie a.c.
Cererea de intrare în insolvenţă a fost depusă de "Steaua Română" la numai şase zile după ce BCR, principalul creditor al companiei, ceruse acelaşi lucru, fără ca Tribunalul Bucureşti să fi stabilit primul termen de judecată în dosarul 24695/3/2013, înregistrat la data de 11 iulie.
Potrivit situaţiei financiare a Rafinăriei Steaua Română pe anul trecut, BCR este principalul creditor al societăţii, conducerea acesteia arătându-se extrem de îngrijorată de relaţia cu banca. "Situaţiile financiare la 31.12.2012 au fost întocmite în baza principiului continuităţii activităţii, dar conducerea societăţii este profund îngrijorată de relaţia pe care o are cu principalul creditor (grupul BCR), precum şi de dificultăţile întâmpinate pe linia găsirii unui investitor cu ajutorul căruia să se asigure continuitatea activităţii şi reluarea operaţiunii de